Bible Universe
separator

America şi cele Zece Porunci

 America şi cele Zece Porunci
În iulie 2001, Judecătorul Curţii Supreme a statului Alabama, Roy Moore, sub acoperirea nopţii, a aşezat în mijlocul sălii tribunalului public o prezentare din granit de două tone care a pus pe jar luni în şir atât pe politcienii americani cât şi mass media din toată America. Au urmat procese, s-au organizat proteste de ambele părţi şi a început lupta cu privire la destinul Statelor Unite.

Ce a putut provoca o dezbatere atât de furtunoasă cu privire la viitorul religiei în politica Americii? Evident cele Zece Porunci! Practic, ne vine greu să înţelegem că Legea lui Dumnezeu, dată poporului Său în drumul lor de eliberare de sub robia egipteană, a putut să provoace aşa o ofensă. Plănuită special ca să le dea oamenilor un ghid de pace şi armonie pe pământ, s-a transformat într-o platformă fumegândă de furie şi îndreptăţire de sine. Poate că de la procesul Scopes de la începutul secolului al XX-lea nu a mai trăit America o aşa animoziatate pe tema controversei stat-biserică.

Când s-a aşezat praful de granit, cele Zece Porunci fuseseră deja scoase din tribunal la ordinul unui judecător mai înalt; mai mult, Judecătorul suprem Roy Moore a fost eliberat din funcţie pentru sfidarea fără regrete a legilor ţării. Cu toate acestea, în ziua eliberării lui, judecătorul plin de înfocare i-a avertizat pe cei care s-au împotrivit încercării lui de a-L recunoaşte pe Dumnezeu de pe scaunul său, că se va întoarce! Şi ceea ce a plănuit, va schimba mersul politicii americane.

Într-adevăr, o prezicere neagră în ceea ce ar putea părea prima încercare reală a unor forţe politice susţinute de creştini de a lovi secularizarea tot mai profundă a Statelor Unite. Desigur că această ceartă este doar un preambul al unui conflict mai mare ce va urma care nu se va compara cu nimic din ceea ce a trăit vreodată această naţiune.

Poate că nu este surprinzător dar Biblia prezice cine va câştiga în America acest război dintre religie şi guvern. Dar înainte de a începe să vă gândiţi, ar trebui să vă puneţi două întrebări: De care parte vă veţi afla în acest conflict? Şi sunteţi sigur că Dumnezeu este de partea dvs.? După părerea mea, controversa care se dă cu privire la expunerea celor Zece Porunci nu implică legalitatea sau constituţia. Nu, ci se referă cu totul la ironia situaţiei.

Pe măsură ce ziarele raportau zilnic despre această luptă, curând am ajuns să mă întreb dacă şi altcineva găsea paradoxal tot lucrul acesta. În timp ce cele 10 Porunci erau etalate în şcoli, tribunale, şi în alte locuri publice, iar discuţiile îşi atingeau vârful fierbinte în camerele de chat pe internet sau în talk-show-urile de la radio şi în revistele de ştiri, am înţeles că majoritatea bisericilor creştine din St. Unite încă susţin că toate (poruncile) sau o parte din ele au fost ţintuite pe cruce. (O părere care susţine că Poruncile şi pedeapsa de a le călca nu mai sunt valabile în dreptul creştinilor.)

Susţinătorii aceste ideii consideră că America trebuie să le expună deoarece ele fac parte din moştenirea iudeo-creştină, deşi ei pretind că Hristos a înlăturat Poruncile când a murit. De fapt, unii mai susţin şi că El nu a lăsat decât două noi porunci de care să se preocupe credincioşii.

Cu toate acestea, totul este confuz: dacă poruncile nu mai sunt valabile, atunci de ce atât creştinii cât şi americanii încearcă să-i oblige pe toţi ceilalţi cetăţeni să le expună ca pe o invenţie pedepsită de guvern dacă nu este respectată? Mai mult, dacă Isus le-a eliminat, ar mai putea ele face parte dintr-o moştenire comună iudeo-creştină? Oare n-ar fi mai corect să se afişeze într-o naţiune creştină cele două porunci date de Isus în noul legământ?

Pe de altă parte, dacă cele Zece Porunci au fost atât de importante pentru Părinţii Peregrini ai acestei naţiuni (St. Unite), de ce nu am fi siliţi să ascultăm şi noi de ele - de fiecare din ele, cu sau fără binecuvântările harului---dacă ar urma ca America să se întoarcă la rădăcinile ei slăvite? Dacă Părinţii Peregrini au clădit această naţiune pe stâlpul celor Zece Porunci, s-ar putea oare ca ei să se fi aşteptat ca ele să fie urmate ad literam de cetăţenii tot creştini ca şi ei? Unii s-ar putea să mă eticheteze drept lipsit de patriotism deoarece cred că este necesar să scot în evidenţă un defect fundamental din felul de gândire al multor creştini care îşi doresc să vadă expuse cele Zece Porunci în instituţiile guvernamentale. Deşi nu este scopul meu să comentez detaliile cu privire la scopul pentru care s-a întemeiat această naţiune, cred totuşi că Statele Unite joacă un rol principal şi minunat în planul de mântuire alcătuit de Dumnezeu. Ca atare, iubesc această naţiune ca pe darul lui Dumnezeu aşa cum este. Inima îmi tresare de bucurie întotdeauna când aud imnul naţional.

Cu toate acestea nu se pune problema dacă sau nu conducătorii "creştini" au clădit această naţiune drept "creştină". Desigur că idealurile creştinismului şi iudaismului ar trebui să fie busola morală care să conducă inima conducătorilor noştri. Creştinismul oferă libertate oricărei fiinţe, aşa cum Statele Unite au o amintire puternică a luptei pentru libertate în întreaga lume.

Cu toate acestea, nu cred că America poartă răspunderea de a vesti lumii solia sfârşitului. Mai degrabă, America are menirea să ocrotească biserica Lui pentru ca ea să poată duce evanghelia la toate neamurile şi popoarele. Cred că de aceea a căpătat America atâta putere incontestabilă şi fără precedent în istoria omenirii. Influenţa ei politică şi economică protejează biserica lui Dumnezeu a ultimelor zile de guverne tirane şi de intervenţii politice nedorite, făcând-o în stare să răspândească liber vestea cea bună oamenilor din toată lumea. Cu siguranţă că Dumnezeu ar binecuvânta o astfel de naţiune.

Unii creştini pretind cu îndrăzneală că ei vor să vadă expuse Poruncile ca pe o modalitate de a-L aduce pe Dumnezeu înapoi în America, pe lângă rugăciunile din şcoli şi din Congres. Dar oare este acest lucru bun? Oare guvernul să fie adevărata putere care să ne spună ce este drept sau nu din punct de vedere moral? Desigur că suntem binecuvântaţi pentru că legile noastre reflectă principiile de bază din Poruncile lui Dumnezeu; asta reprezintă o mulţumire chiar şi pentru necreştini. Dar separând biserica de stat, ni se dă asigurarea că nicio putere religioasă nu va avea autoritatea de a călca pe conştiinţa acelora care s-ar putea să creadă altfel şi să asuprească astfel credinţa în religia vreunei alte biserici. Cu toate acestea, creştinii bine intenţionaţi dar induşi în eroare care doresc să zdrobească zidul de despărţire dintre biserică şi stat vor face să dispară binecuvântările acestei ţări şi vor duce America spre un dezastru teribil. Sincer vorbind, naţiunea aceasta s-a rătăcit deoarece guvernul sau ateii declaraţi caută separarea dintre biserică şi stat, interzicând ca guvernul să expună Poruncile; s-a rătăcit deoarece din ce în ce mai multe inimi din ea caută separarea de Dumnezeu în viaţa de zi cu zi. Nu guvernul lipsit de Dumnezeu trimite această naţiune la canalul decăderii morale, ci inimile lipsite de Dumnezeu şi iubitoare de lume!

Dar să nu faceţi vreo greşeală! Totul din Cele Zece Porunci vorbeşte de religie. Nu poate fi expusă ca simplă istorie, deoarece oricine care o vede, fie creştin, fie păgân, îi va înţelege semnificaţia profund religioasă. Este atât de puternică încât un ateu îi va simţi influenţa într-un tribunal chiar de cealaltă parte a clădirii şi va crede cu adevărat că nu are dreptate deloc în ideile lui. Iar credincioşii trebuie să înţeleagă următorul lucru cu privire la Legea lui Dumnezeu: ea nu este doar o statuie de expus în public, asemenea unui costum din vreun film renumit. Ea afectează viaţa oricui, chiar şi a necredincioşilor, fie că vor sau nu.

Asemănător, orice creştin recunoaşte că Poruncile vin direct din mâna lui Dumnezeu. "Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu" (Exodul 31:18). Ele sunt legi religioase. Punct. Autorităţile omeneşti nu au nicio putere reală şi niciun mandat de a le pune în aplicare - ele sunt impuse numai de omniprezenţa, puterea universală şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Şi totuşi, mult prea mulţi creştini îşi întorc inimile de la Poruncile lui Dumnezeu, crezând că guvernul joacă vreun rol în sarcina pe care El i-a dat-o fiecăruia în parte. Nu ar trebui să încercăm să folosim guvernul pentru a răspândi mesajul lui Dumnezeu - ar trebui să ne folosim propriile voci şi exemplul vieţii noastre. Ce exemplu? Să reflectăm spiritul celor Zece Porunci.

Deci, în timp ce unii reclamă zgomotos separarea dintre biserică şi stat, ei încă mai neagă cu inima şi cu gura autoritatea supremă a legii lui Dumnezeu. Ei înalţă Poruncile, fără nicio intenţie de a le onora pe deplin - definiţia reală a unei forme de evlavie fără putere.

Nu ar trebui oare ca cei ce se numesc creştini în această ţară să fie mai preocupaţi de respectarea acelor Porunci decât de a le afişa pe pereţii tribunalelor noastre? Nu ar trebui să nu mai tratăm legea lui Dumnezeu ca pe un idol al autorităţii şi, în schimb, să o tratăm ca pe o vie şi împlinită mărturie a lui Isus Hristos?

Răspunsul la aceste întrebări este da, da, da! Şi iată de ce. Orice dezbatere sănătoasă între creştini despre Legea lui Dumnezeu trebuie să înceapă cu felul cum Însuşi Dumnezeu defineşte termenii. Fără acest pas, este imposibil de găsit vreun consens biblic. Cu toate acestea, dacă Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne definească termenii în această discuţie, nu ne va lua mult să ne dăm seama că dovezile care ne constrâng să ascultăm de Poruncile Lui astăzi, sub noul legământ, sunt covârşitoare.

Iată 10 adevăruri imuabile sau definiţii cu privire la Cele 10 Porunci din Vechiul şi din Noul Testament -- doi martori sau dicţionare ale soliei lui Dumnezeu către omenire.

  1. Dumnezeu a scris cele 10 Porunci. "Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table" (Exodul 32:16).
  2. Ele sunt veşnice, însemnând că ele nu se vor schimba şi nici nu se vor şterge vreodată. "Toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veşnicie..." (Psalmii 111:7.8).
  3. Ele sunt desăvârşite aşa cum sunt. "Legea Domnului este desăvârşită" (Psalmul 19:7). Dacă ele erau desăvârşite, oare ar trebui să li se schimbe funcţia sau scopul?
  4. Vom muri dacă le vom încălca: "S-a dat pe Sine Însuşi la moarte ... a purtat păcatele multora." (Isaia 13:9). Satana a fost primul care a convins un om de contrariul.
  5. Este de datoria noastră să ascultăm de ele: "Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om." (Eclesiastul 12:13).

Aceste prime cinci puncte sunt luate din Vechiul Testament. Mulţi dintre cei care doresc să afişeze Poruncile susţin că legile sunt o relicvă a Vechiului Legământ, destinate evreilor, iar creştinii nu trebuie să se supună lor, deoarece ele nu mai reflectă relaţia noastră cu Isus. Deşi fiecare dintre punctele 2 şi 3 par să spulbere acest argument, vom vedea mai târziu din Noul Testament că Isus a negat, de asemenea, pretenţia că Poruncile ar fi fost anulate.

Dar, în primul rând, acest punct de vedere contrazice un motiv mai însemnat adus în sprijinul afişării Poruncilor în şcoli şi alte instituţii conduse de guvern; anume acela că avem un guvern întemeiat pe principii iudeo-creştine şi afişarea lor este pur şi simplu pentru a-l onora. Dacă trăim în contradicţie cu Poruncile, afişându-le numai ca pe o mărturie a unei autorităţi trecute, este un elogiu lipsit de conţinut, în cel mai bun caz. Nu ar trebui să acordăm Legii lui Dumnezeu o importanţă atât de redusă!

În cel mai rău caz, este ipocrizie. Căci dacă le spunem necredincioşilor că vrem să ne onorăm moştenirea iudaică, iar apoi susţinem că, de fapt, a-i urma principiile nu mai este important dacă ai o relaţie mântuitoare cu Dumnezeu, ce alt mesaj s-ar mai putea transmite? Pare logic să se tragă concluzia că, pentru a ne onora moştenirea iudaică, ar trebui să onorăm Cele Zece Porunci în viaţa şi inima noastră. (În plus, afişând o imagine religioasă pentru a ne onora trecutul, este propriu-zis o aprobare sinceră a acelor principii - ceva ce Dumnezeu ne-a cerut s-o facem, şi nu un guvern pământesc).

Dar Noul Testament, chiar şi după moartea lui Isus, nu consideră legea în sine diferită în vreun fel faţă de Vechiul Testament. De fapt, este uşor să se concluzioneze că Noul Testament, de asemenea, afirmă că Legea lui Dumnezeu este în veci de veci.

  1. A le încălca este încă greşit: "Păcatul este călcarea Legii" (1 Ioan 3:4 - KJV).
  2. Omenirea încă mai are nevoie de ele: " … păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: "Să nu pofteşti!" (Romani 7:7).
  3. Ascultarea de ele încă este un semn de loialitate: "Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele" (Ioan 14:15).
  4. Ele încă sunt veşnice: "Este mai lesne să treacã cerul şi pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege." (Luca 16:17). Domnul Isus le-a înălţat! Dumnezeu a instituit Legea cu propriul Său glas; oare n-ar fi nevoie tot de glasul lui Isus ca să le desfiinţeze? Cu toate acestea, El nu a făcut-o niciodată, nici înainte şi nici după moartea Lui!
  5. Ele încă sunt desăvârşite. "Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc" (Matei 5:17). Isus nu a schimbat nicio parte din ele.

Este clar că Domnul Isus vrea ca noi să ţinem Legea lui Dumnezeu - Cele Zece Porunci - şi cred că El este consternat de gestul ipocrit de a le afişa în sălile guvernului nostru şi nu în viaţa noastră. Isus a continuat să numească Poruncile "legi", şi niciodată El nu le-a definit altfel. Aşa că, următorul verset este un mesaj clar: "Căci, cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate." (Iacov 2:10)

Desigur, că şi Domnul Isus a ascultat de ele întocmai, aşa ca să nu tragă concluzia creştinii că ei nu trebuie să le urmeze aşa cum le-a urmat Isus. Oare nu aceasta sunt creştinii - o reflectare a lui Hristos? Cele mai multe, dacă nu toate autostrăzile din ţară au limite de viteză afişate pentru a-i avertiza pe şoferi de legile care reglementează circulaţia. Aceste semne pentru limita de viteză tind să fie foarte detaliate. Conducătorii auto sunt avertizaţi în repetate rânduri că depăşirea vitezei de 100 km/oră pe autostradă este o încălcare a legii şi, dacă sunt prinşi, vor trebui să plătească amenzi şi vor suporta alte sancţiuni.

Acum imaginaţi-vă cazul în care, după mai mulţi ani, chiar pe când noii şoferi îşi obţin permisele, guvernul începe să dea jos aceste indicatoare foarte detaliate şi să le înlocuiască cu semnele "Condu în siguranţă".

Iată cum s-ar putea întâmpla: şoferii se plâng de ani de zile că legile de circulaţie sunt prea neclare pentru a le înţelege şi prea restrictive ca să le respecte, măcar că ele sunt cu adevărat inspirate, când un nou guvernator emite un decret care spune că "Legile de circulaţie foarte detaliate sunt o reflectare a unei legi de circulaţie şi mai importante: 'Condu în siguranţă' ".

Ani mai târziu, un nou guvern anunţă că guvernatorul a vrut să spună că este imposibil să-i impui unele limite detaliate de viteză cetăţeanului de rând de astăzi, pe care să le respecte în mod rezonabil în timp ce încearcă să ajungă la locul de muncă, să-şi ducă copiii la meciurile de fotbal şi în alte situaţii de zi cu zi. (Chiar şi dotările avansate de siguranţă din automobile păreau să facă arhaice aceste legi). Deci, ei înlocuiesc limitele de viteză de 100 km/oră cu semnele "Condu în siguranţă" şi elimină sancţiunile pentru depăşirea acestora. Exact sub noul semn, ei afişează "Se sugerează 100 km/oră" deoarece majoritatea inginerilor de trafic sunt de acord că 100 km/oră este cea mai sigură limită.

Ce se întâmplă? Unii şoferi consideră că limita de 100 km/oră este de fapt cea mai sigură, dar alţii sunt de părere că siguranţa este rezonabil posibilă la 130 km/oră. Totuşi alţii cred că a ajunge la destinaţie mai repede este mai important şi fără să-şi facă griji cu privire la amenzi, circulă cu viteze de 150 km/oră sau mai repede! (Poate că, şi mai rău, unii cred că la 30 km/oră este cel mai sigur, la fel de mult ca şi a merge mereu pe banda stângă). Pe scurt, haosul dirijează autostrăzile! În realitate mor mai mulţi oameni şi toţi se tem pentru viaţa lor.

Ar putea fi o naivitate să-ţi imaginezi aşa ceva, dar acesta este exact modul în care creştinii tratează astăzi Cele Zece Porunci, ca pe un set de reguli foarte detaliat bazat pe două legi mai mari. Domnul Isus a spus: "Să iubeşti pe DOMNUL, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău." Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." (Matei 22:37-39).

Dacă El S-ar fi oprit aici, aş înţelege un pic mai mult cum cineva putea crede că Poruncile nu mai sunt o problemă controversată. Dar El nu S-a oprit aici, şi cred că a adăugat următoarea declaraţie pentru a fi sigur că nimeni nu va tăgădui scopul etern al Legii. El declară: "În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Proorocii." (Matei 22:40)

Limitele de viteză detaliate se sprijină pe porunca mai mare de a conduce în siguranţă, şi fără ele o lege de genul "Condu în siguranţă" ar fi inutilă pentru a-i guverna pe oameni. Ar domni anarhia! De ce? Deoarece oamenii nu prezintă încredere în evaluarea a ce este bine şi ce este greşit în starea lor egoistă. Parafrazând un filozof modern: "De ce sunt periculoşi oamenii care merg mai repede decât noi şi enervanţi cei care merg mai încet?" Bine ar fi întotdeauna ceea ce ne-am dori, şi greşit ar fi întotdeauna ceea ce nu ne-am dori. "Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte" (Proverbe 14:12).

Să inversăm scenariul. Ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu i-ar fi dat lui Moise pe munte cele două mari porunci, fără să-i ofere Cele Zece Porunci? Biblia ne spune: "Cine se încrede în inima lui este un nebun" (Proverbe 28:26). Lumea, influenţată de inima păcătoasă şi de înşelăciunile lui Satana, s-ar prăbuşi cu rapiditate. Din păcate, o mare parte a problemei ar fi credincioşii autentici care ar crede nebuneşte că ei ar putea stabili ce este bine şi ce este greşit, fără îndrumarea explicită a lui Dumnezeu. În esenţă, este acelaşi rezultat ca în cazul în care Cele Zece Porunci ar fi în întregime abandonate pentru cele două porunci mai mari.

Nu există decât o singură cale pentru a uni un grup de credincioşi din diferitele medii şi credinţe - un crez comun. Acest crez este planul lui Dumnezeu pentru univers, Cuvântul Său, şi el include categoric Cele Zece Porunci ale Sale.

Unii creştini bine intenţionaţi, de asemenea, susţin că Cele Zece Porunci ar trebui afişate ca "sugestii folositoare" şi nu ca legi care să ceară o sancţiune în cazul în care sunt încălcate. Cu toate acestea, problema este exact aceeaşi! Fără pericolul călcării de lege şi, prin urmare, al ameninţării unei sancţiuni, majoritatea oamenilor ar încălca liber legea mai mare. Numai ca linii directoare, ele sunt inutile pentru a crea ordine - motiv pentru care guvernul nu va elimina niciodată limitele exacte de viteză. De asemenea, de aceea nici Dumnezeu nu a înlăturat Cele Zece Porunci. Ele au încă o obligativitate foarte legală şi constrângătoare în viaţa noastră.

Puteţi să consideraţi situaţia şi în felul acesta: dacă încălcaţi legea care interzice minciuna, încălcaţi ambele mari porunci. Cum? Prin minciună, înşelaţi pe altcineva. Şi arătaţi, şi că aveţi puţină credinţă că Dumnezeu Se poate ocupa de problema pe care o aveţi cu adevărul.

Poate fi ceva mai clar? Călcaţi una dintre Cele Zece Porunci şi călcaţi automat poruncile mai mari! Acest lucru arată că avem în continuare obligaţia de a ţine Cele Zece Porunci, care sunt cele două porunci mai mari în detaliu. (Nu ar trebui nici să fie o surpriză că, de fapt, Domnul Isus a adăugat mai multe detalii cu privire la Cele Zece Porunci, numind pofta adulter şi ura crimă!)

Mulţi creştini au renunţat complet la Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu, dar îşi maschează ingenios neascultarea în spatele acestor două mari porunci. Ca atare, atât bărbaţii cât şi femeile îşi definesc singuri ce înseamnă cu adevărat a comite adulter, ce înseamnă cu adevărat a fura, ce înseamnă cu adevărat a da mărturie falsă, ce înseamnă cu adevărat a onora Sabatul şi ce înseamnă cu adevărat a ucide. Fără Cele Zece Porunci foarte detaliate, îi este mult mai uşor "poporului lui Dumnezeu" să facă lucruri teribile în Numele Lui. Este o pantă alunecoasă care poate fi evitată numai prin a ne consacra pe noi înşine Poruncilor Sale, aşa cum sunt raportate ele în Sfânta Biblie.

Unii americani sunt îngrijoraţi de ameninţarea reală a relativismului moral - ideea că nu există o morală absolută – care infectează astăzi naţiunea. De exemplu, eutanasierea, legalizarea drogurilor ilicite, căsătoria homosexuală şi avortul sunt urmările unui popor care a pierdut din vedere principiile veşnice ale lui Dumnezeu. Dar, înlăturând fie Poruncile fie pedeapsa aferentă, ei au coborât profund pe drumul spre relativismul moral, pentru că se bazează pe sentimente oamenilor şi nu pe legea scrisă a lui Dumnezeu, pentru a asigura moralitatea.

Dumnezeu Şi-a scris Poruncile, care se numesc veşnice, pentru un motiv: ca să nu fie nicio îndoială în mintea şi în inima noastră cu privire la ceea ce înseamnă să ascultăm de El. Acum imaginaţi-vă că o ţară doreşte să exporte câteva dintre gustoasele sale soiuri de fructe în Statele Unite, totuşi, din motive de siguranţă publică, guvernul nostru decide că precarele condiţii de sănătate din acea ţară sunt prea periculoase pentru a permite acest lucru.

Deci, în imposibilitatea de a-şi transporta legal fructele pe o piaţă din SUA dispusă să cumpere, încep să-şi introducă ilegal marfa şi, în curând, fructele lor uimitor de gustoase fac senzaţie.

Din păcate, refuzul guvernului de a legaliza importurile se dovedeşte a fi o reală înţelepciune. Curând oamenii încep să contacteze boli ciudate de pe urma fructelor, iar unii sunt chiar pe moarte. Ce este mai rău, fructele încep să modifice genele şi să afecteze copiii nenăscuţi.

Dar, ciudat, dorinţa de fructe continuă să crească, oamenii le mănâncă cu lăcomie, în ciuda legilor împotriva lor şi a efectelor asupra sănătăţii. Guvernul decide să ia măsuri decisive şi, în curând, creează un ser uimitor dintr-un tip de sânge foarte rar, care îi ţine în viaţă pe oamenii care mănâncă fructele, atâta timp cât aceştia continuă să-şi injecteze serul.

Pentru a răspândi vestea, guvernul oferă serul gratuit oricui este dispus să-l ia. Singura "şmecherie" este că celor care primesc serul li se cere să răspândească vestea cu privire la pericolele acestor fructe otrăvitoare. Chiar dacă legea încă mai consideră ilegal a cumpăra, a vinde, sau a consuma fructele, ei închid ochii faţă de cei care răspândesc vestea.

Sună suspect, nu? Cine, întreg la minte fiind, ar continua de bună voie să mănânce fructele, ştiind că distruge corpul şi viaţa copiilor lui? Şi majoritatea americanilor, care respectă legile, ar fi ofensaţi de o astfel de sfidare voită şi nu ar tolera-o.

Din păcate, aceşti americani tratează Legea lui Dumnezeu în acelaşi fel. Este oare corect să mânânci de bună voie fructele, chiar şi cu ser? Desigur că nu, dar unii creştini consideră că, deoarece există un ser, numit "har", păcatele ne sunt acoperite chiar şi printr-o neascultare premeditată. Are într-adevăr sens să continuăm să păcătuim pentru că avem harul Său? Dumnezeu doreşte să ne şteargă păcatele, nu numai din viaţa noastră, dar, şi din univers - am putea considera că lucrăm împreună cu El dacă ne consacrăm ca să-L ascultăm?

Trebuie să ne amintim că există o linie foarte fină între a recunoaşte că nu putem birui păcatul singuri şi neascultarea premeditată. Într-o zi, prima va duce la a doua, dacă nu avem încredere în făgăduinţele Domnului nostru că El ne poate ajuta să ascultăm de Legea lui Dumnezeu (Apocalipsa 3:21). Lucru uimitor este faptul că Biblia declară că, dacă ne vom agăţa de Isus, vom avea biruinţa. Deci, cred că adevărata întrebare nu ar trebui să fie: "De ce este atât de greu să asculţi de Porunci," ci mai degrabă "De ce îmi este atât de greu să am încredere în făgăduinţa lui Dumnezeu?". Prea adesea fraza "Nu le putem ţine" înseamnă de fapt, "Dumnezeu mă va ierta oricum". Aceasta este încumetare şi este un lucru periculos să te joci cu Cel Atotputernic.

De aceea, unul dintre argumentele cele mai vehemente împotriva "păzitorilor Poruncilor" este acelaşi argument care mă convinge că respectarea lor este într-adevăr o chestiune de loialitate faţă de Isus. S-a spus că tot ce putem face este să credem, pentru că, oricum, noi, ca fiinţe păcătoase, nu suntem în stare să ascultăm de lege.

Dar acesta este în realitate un argument nesemnificativ atunci când se dezvăluie concluzia sa finală. Este ca şi când ar spune că toate acele versete din Biblie despre bizuirea întru totul pe Isus pentru mântuire, spun, de fapt, că trebuie să fim mai degrabă marionete stăpânite de Isus. El trebuie ori să ne treacă cu vederea păcatele prin sângele Său ori realmente să ne preia trupurile şi să aleagă în locul nostru. Dar marionetele nu-L iubesc pe Isus şi marionetelor nici nu le pasă şi nici nu aleg. De ce ar trebui s-o facă? Dacă suntem marionete, de ce ne pasă totuşi de lege - sau chiar de Isus - care este întruparea Poruncilor, a Cuvântului în trup?

Desigur, argumentul cu privire la simpla credinţă este contracarat în Biblie. "Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci, dar şi dracii cred... şi se înfioară!" (Iacov 2:19, sublinierea autorului). Chiar diavolul crede în puterea salvatoare a lui Isus, dar Biblia spune că el nu va fi mântuit. Ceea ce înseamnă că trebuie să ceară ceva, lucru pe care cel rău şi demonii nu-l fac!

Ce ar putea fi acel lucru? Este să-L recunoască pe Dumnezeu şi să aleagă să ducă o viaţă nepătată pe care El Şi-ar dori să o trăim. El doreşte ca să luăm o parte activă în planul Său pentru viaţa noastră. Acest lucru cu siguranţă începe cu credinţa, un pas crucial. Dar nu trebuie să se termine aici. Ce înseamnă în realitate credinţa fără consacrare? "Credinţa fără fapte este moartă" (Iacov 2:26)!

Să tratăm aşa de uşuratic ceva pentru care El a venit să moară? Unii declară: "Chiar dacă nu vreau să păcătuiesc, dar o fac, păcatul este acoperit de sângele lui Dumnezeu." Să fim oare atât de impasibili şi de neglijenţi? Cred că o rugăciune sinceră ar fi: "Vreau să-mi consacru inima Poruncilor lui Dumnezeu, ca mărturie a harului Său în viaţa mea. În caz că mă voi poticni, El mă va ridica." Dar dacă nu vom face tot ce ne stă în putinţă, să ne mai aşteptăm ca Domnul Isus să continue să plătească preţul?

Cuvântul lui Dumnezeu rezumă cel mai bine întotdeauna: "Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El Însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el, şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu." (1 Ioan 3:7-9). Există unii susţinători ai afişării Celor Zece Porunci care nu sunt de acord că păzirea lor reprezintă într-adevăr o parte a experienţei creştine. Dar, pentru mulţi, acest lucru duce la o altă ironie.

Dacă guvernul vă cheamă în instanţa de judecată la un anumit moment, se aşteaptă ca să fiţi acolo nu cu trei zile mai devreme sau după o zi. În cazul în care vă cere să depuneţi mărturie într-un proces, se aşteaptă să răspundeţi la întrebări şi nu să citiţi o revistă de sport. Şi nici nu vrea să apăreţi mai târziu sau să plecaţi mai devreme. De asemenea, consideră că sfidaţi instanţa, că sunteţi un infractor, dacă ignoraţi judecătorul în timp ce el sau ea încearcă să vorbească cu dumneavoastră.

Nu am nicio îndoială că cea mai mare parte dintre cetăţenii creştini sinceri ar fi supăraţi de o astfel de lipsă de respect pentru instituţia de justiţie, şi cu toate acestea, aceşti aceiaşi creştini nu respectă autoritatea lui Dumnezeu cu privire la timpul de întâlnire cu El în adunarea Lui. Ei nu vin atunci când li s-a cerut şi dacă vin, este adesea în altă zi şi nu fac lucrurile care li s-au cerut.

Mulţi creştini exclud porunca a patra dintre celelalte nouă ca o lege destinată numai evreilor. Alţii susţin că aceasta este încă o Poruncă de care să asculţi, dar una pe care creştinii ar trebui să o aplice la prima zi a săptămânii în loc de ultima zi. Alţii încă mai susţin că nu contează ce zi, atâta timp cât timpul este dat lui Dumnezeu. Cu toate acestea, vă puteţi imagina vreodată să găsiţi un judecător care ordonă un proces pentru miercuri, să accepte ca să i se zică:"M-am prezentat joi! Atâta timp cât m-am prezentat, mai are importanţă când?" Desigur, Dumnezeu va accepta lauda în orice zi şi în orice moment şi El vă va binecuvânta pentru acesta. Dar această poruncă cere prezenţa dumneavoastră într-un anumit loc şi la un anumit timp!

De ce atunci când un judecător ne spune să ne prezentăm, ştim că încălcăm legea dacă nu o facem şi că vom suferi pedeapsa - dar dacă Judecătorul universului ne cere să ne prezentăm într-o anumită zi, realmente este doar la latitudinea noastră? Prin ignorarea sau modificarea Poruncii a patra, aceasta nu mai este o parte relevantă a Celor Zece Porunci aşa cum scrie în Biblie - Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Într-adevăr, dacă se poate schimba după capriciile unei persoane, de ce să nu se schimbe şi altele? Dar Isus Însuşi a spus categoric că acest lucru nu se va face niciodată. "Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc." (Matei 5:17,18). El a mai spus, că nicio parte din ea nu se va schimba, nici chiar dacă pământul şi oamenii de pe el vor dispărea în istorie. Este valabilă pentru toate timpurile şi pentru toată creaţia! În plus, El a mai spus că formularea legii nu se va schimba niciodată (Luca 16:17), ceea ce are să se întâmple dacă urmează să acceptăm că prima zi a săptămânii este Sabatul. Vă puteţi imagina schimbarea datei unei citaţii în instanţă şi a trece-o ca fiind legală?

Mulţi sunt surprinşi să audă că nici Isus, nici scriitorii Noului Testament nu le-au spus vreodată evreilor convertiţi să se închine în prima zi a săptămânii. Aţi putea crede că mulţi evrei ar fi şocaţi de o astfel de declaraţie - la urma urmei, Poruncile sunt o parte esenţială a vieţii lor (strămoşii lor au fost omorâţi cu pietre pentru nerespectarea lor!) şi ei înşişi L-au auzit cu urechile lor pe Isus spunându-le să păzească Poruncile. Apărătorii publici ar fi revoltaţi în cazul în care un judecător le-ar spune într-o zi să fie gata pentru proces joi, apoi, brusc, să-l mute miercuri pentru a-i linişti pe procurori, fără a spune apărării! Cu toate acestea, nu am auzit despre nicio astfel de controversă în ceea ce priveşte Sabatul, în Biblie.

Acest lucru devine şi mai problematic atunci când Pavel pune capăt practicii circumciziei, înlocuind orânduirea sau schimbându-o, cu botezul (Coloseni 2:11). Învăţătura sa despre transformarea ceremoniei de circumcizie a creat o scindare profundă în Biserică, totuşi să credem că schimbarea Sabatului nu ar fi făcut-o? Mulţi susţin faptul că deoarece Isus nu a întărit verbal Sabatul în Noul Testament dovedeşte, prin tăcere, că El nu l-a considerat important. Dar din moment ce El a respectat cu adevărat Sabatul şi pentru că nu vedem niciun protest al evreilor, argumentul tăcerii funcţionează cel mai bine invers. Într-adevăr, Isus menţionează adesea o poruncă pentru a-i îmbogăţi înţelesul.Este foarte posibil ca lumina asupra zilei Sabatului să fie suficientă în Biblie, aşa că El nu a văzut niciun motiv să-l menţioneze. Desigur, Isus menţionează Sabatul în timp ce-l apără de legalişti (Matei 12:1-12) şi El a onorat Sabatul prin a merge la sinagogă, "după obiceiul Său" (Luca 4:16).

V-aţi considera loiali guvernului, dacă nu v-aţi prezenta la un proces în care mărturia dumneavoastră ar putea condamna un terorist? Atunci, de ce v-aţi considera loial lui Dumnezeu, dacă nu v-aţi prezenta într-o zi în care El vă cere în mod special să veniţi? Nu aţi numi un ofiţer de poliţie ca fiind legalist dacă el sau ea i-ar da unui automobilist o amendă pentru depăşirea limitei de viteză într-un viscol. Unele legi de circulaţie ar putea părea chiar ciudate, totuşi ştim că în profunzime există un motiv pentru ele: siguranţa publică. Cumva, undeva, cineva a murit sau a fost rănit, iar legea a fost pusă în aplicare. (Asemănător, detaliile Poruncii a patra ar putea părea ciudate, s-ar putea să nu le înţelegem complet, dar este o lege de la Dumnezeu.)

Cu toate acestea, creştinii care proclamă importanţa ascultării de toate Poruncile sunt adesea numiţi legalişti. Şi chiar înainte ca să înceapă discuţia despre har, li se spune că nu înţeleg harul şi sunt etichetaţi ca farisei. Dezbaterea se încheie, iar retorica confuză oferă mai multă agitaţie decât lumină.

Totuşi, aceasta este o chestiune importantă, deoarece fariseii tratatau Legea lui Dumnezeu într-un astfel de mod încât îi schimbau natura, iar Domnul Isus i-a mustrat pentru aceasta. Ei i-au adăugat pompă religioasă nu numai pentru a câştiga favoarea sau merite în faţa lui Dumnezeu (de fapt, ei chiar lăsau impresia că merită favoarea oamenilor), ci şi pentru a controla însăşi religia şi pe poporul Său (Matei 23:15).

Dar evreii, sau chiar Domnul Isus, niciodată nu au pus la îndoială zelul fariseilor pentru Cele Zece Porunci în sine, doar pentru că le-au modificat scopul; loialitatea faţă de Legea lui Dumnezeu era o obligativitate pentru orice evreu. De fapt, Isus le-a spus ucenicilor că standardele stabilite de către farisei erau, de fapt, prea coborâte pentru a le permite oamenilor accesul la cer (Matei 5:20).

El le-a spus fariseilor că ascultarea lor formală de Porunci nu le ascundea păcatele din inimă. Etalarea exterioară a ascultării de Porunci nu ne poate ascunde de Dumnezeu hainele mânjite pe care le purtăm sub roba legalismului – Dumnezeu vede hainele mânjite ale poftei, înşelătoriei şi crimei din inima noastră. Domnul Isus a declarat că aşa cum se comportau fariseii era întru totul diferit de ce era în inima lor, dar că purtarea lor exterioară era, de fapt, potrivită. În acest sens ei au urmat litera legii, dar nu i-au ţinut spiritul (Matei 23:27).

Fariseii au schimbat Legea lui Dumnezeu, dintr-un etalon care să ne arate nevoia de harul întăritor al lui Dumnezeu, în fapte care să ne ducă în cer. Dar aceasta nu este o reprezentare reală a ceea ce Dumnezeu intenţiona cu evreii, care urmau să fie mântuiți întotdeauna prin har, prin Isus Hristos. Noul Testament ne spune că nu faptele l-au făcut pe Avraam neprihănit, ci credința lui în făgăduinţele lui Dumnezeu. Dacă el nu credea că Dumnezeu va face ceea ce a promis, ascultarea lui ar fi fost inutilă. Cu toate acestea, faptele sale sunt considerate un semn al credinței sale. Dacă el nu ar fi avut nici fapte, nici ascultare, ar mai fi el amintit ca "tatăl credincioșilor"?

Îl numeşte Noul Testament legalist pe Avraam? (Iacov 2:21-22). Nu, ci îl numeşte creștin - o primă versiune, probabil, dar totuşi un creștin plin de încredere şi ascultare în Dumnezeu. Dumnezeu I-a dat poporului Său puterea de a mustra imoralitatea prin Legea Sa, dar noi ar trebui să aşezăm această acuzaţie în viitor. Nu ar trebui să impunem legea Lui nimănui – şi nici vreo putere guvernamentală nu ar trebui s-o facă. Cauza noastră de primă importanţă este să-i convingem pe alții de nevoia lor personală de Isus, şi, făcând astfel, să-i învățăm că judecata se apropie în curând.

Unii consideră că relația noastră cu Legea lui Dumnezeu s-a schimbat odată cu venirea Domnului Isus. Dar El a venit să ne curățească de păcatele noastre și să ne dea puterea să le biruim - nu să ne dea voie să păcătuim mai mult. Harul a fost întotdeauna darul plin de putere a lui Dumnezeu, de la Adam şi până la sfârșitul timpului. Nu ar trebui să-l primim ca pe ceva datorat atât de facil, atât de ieftin.

Ce sens ar avea ca Isus să vină și să explice scopul Legii, să o păzească şi să moară pentru că oamenii au încălcat-o, doar pentru a spune că Legea nu mai este în vigoare după moartea Sa? Ecuația este simplă: dacă nu există nicio lege, nu există niciun păcat. Dacă nu există niciun păcat, nu există nici nevoia de judecată. Judecata finală, în care cred toți creștinii într-o oarecare măsură, face necesar, în mod logic, să existe o lege! Dacă Isus a înlăturat Legea, cel puțin cei care trăiesc astăzi nu ar fi păcătoși. Dar Biblia spune că noi suntem păcătoși (Romani 3:23). Suntem cu toții judecați după un standard comun, cei drepți și cei pierduți vor fi cântăriţi de către ea. Deosebirea: neprihăniții sunt astfel pentru că Isus i-a făcut în acest fel prin harul Său întăritor.

Uneori, mi s-a spus că eu nu înțeleg harul pentru că aleg să ascult de Porunci aşa cum sunt ele scrise. Dar mărturia mea este o viață cu totul transformată prin harul lui Dumnezeu, care m-a făcut în schimb să recunosc frumusețea uluitoare și necesitatea Legii morale a lui Dumnezeu. Cum putea Duhul Sfânt să mă convingă de nevoia disperată de a mă pocăi și de a accepta harul lui Dumnezeu, fără normele Sale enunțate în detaliu? Nu e un artefact demult pierdut al credinței, ci un testament veșnic al neprihănirii lui Dumnezeu!

Dându-mi seama că păcatele mele fuseseră spălate, dragostea mea pentru Dumnezeu a înflorit (1 Ioan 4:19). Totuşi, cu cât am studiat mai mult Cuvântul Său, cu atât mai mult am văzut că păcatul a distrus inima lui Dumnezeu. Era o concluzie inevitabilă. N-am vrut să-L mai rănesc în continuare, sau să-I tratez legea așa de indiferent. Harul nu numai că m-a făcut curat în fața Tatălui, dar mi-a şi permis să-I onorez Poruncile atâta timp cât mă prind de Isus și de făgăduinţele Lui.

Când Îi arătăm lui Dumnezeu reala noastră dorință de a nu mai păcătui, începe o reală schimbare. Trăim experienţa adevăratei zidiri a caracterului nostru - un ţel real de atins - un scop real de existență; ceva pe care harul, fără o responsabilitate reală, nu ni-l va da. (Dacă îi daţi unui şomer un loc de muncă și un salariu decent, veți vedea un adevărat zel de muncă! Dar ce se întâmplă atunci când tot ce faceţi este să-i daţi banii și să plecaţi!?) Şi iată de ce sunt atât de zelos pentru Dumnezeu. Legea Sa, guvernarea Sa, mi-a dat un scop pentru care să trăiesc, pentru care să muncesc și pentru care să mor.

Dumnezeu ne iubește. Dumnezeu are milă. Contez pe această dragoste și am credință în această milă. Sunt conștient de starea mea păcătoasă, dar am asigurarea că El este dispus să ierte și că El Îşi va isprăvi lucrarea în mine (Filipeni 1:6). Dar eu mai cred şi că El are o mare problemă cu cei care Îi sfidează premeditat Poruncile și îşi aleg detaliile pe care să le recunoască. Poate Dumnezeu primi în cer pe cineva care continuă să-L sfideze cu îndrăzneală? Cred că Dumnezeu niciodată nu ar dori să tragem concluzia că Îl iubim atât de mult încât nu ne pasă dacă Îi păzim sau nu Poruncile.

"Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei" (Iacov 2:12). Astfel, americanii temători de Dumnezeu nu au nevoie ca guvernul să le impună Cele Zece Porunci, sau să aibă în școli orar pentru rugăciune. În toată istoria lor, evreii au expus legea Sa morală peste tot și totuși ei nu au ascultat și națiunea lor s-a prăbuşit. Ei s-au pierdut pentru că inima lor a respins legile Lui, nu pentru că nu le-au expus. Aceasta ar trebui să ne spună ceva: o placă într-o sală guvernamentală nu-L onorează pe Dumnezeu; s-a încercat această metodă, dar a dat greş.

Desigur, este o mare diferență între aceasta și interzicerea învățăturii biblice în domeniul public; aceasta este adevărata problemă pentru care ar trebui să lupte creştinii. Asigurarea libertății religioase nu înseamnă interzicerea exprimării credinței noastre; împărtășirea credinței noastre este o datorie creștină! Cu toate acestea, libertatea religioasă nu înseamnă forțarea credinței asupra cuiva care nu vrea să audă de ea. Este un adevăr trist că influența lui Dumnezeu este pe moarte în ţara noastră, dar nu guvernul poate să repare problema. Numai Dumnezeu o poate rezolva, prin intermediul bisericii Sale.

Majoritatea americanilor apreciază siguranța și libertatea acordată unui popor care trăieşte în statul de drept. Prin respectarea legilor guvernului nostru, contribuim la ordinea publică. Legile guvernului nostru sunt o mulțime de "să nu"-uri, dar foarte puțini oameni, doar anarhiștii, se plâng că sunt restricții. Atunci de ce creștinii, buni americani, tratează guvernarea lui Dumnezeu ca și cum ar fi lipsită de cârmuirea legii - ca și cum El nu S-ar aștepta ca viitorii cetățeni ai Împărăției Sale să o păzească? De ce ne plângem că trebuie să o ţinem, ca și cum ar fi teribilă? Dacă o păzim, pentru noi, ea este o "lege a slobozeniei!"

În loc de o națiune creștin-guvernată, cred că este chiar o cale mai bună de a promova pacea, iubirea şi pe Isus, în țara noastră. În loc de a suna o alarmă atunci când sunt scoase Cele Zece Porunci din clădirile guvernamentale, cred că ar trebui să le punem în casa noastră și în inima noastră. Dacă le-am onora prin faptele noastre, nu ar conta ce a făcut guvernul, pentru că inimile necredincioșilor ar fi atinse în mod spectaculos. Gândiți-vă la istoria lui Iosif, Daniel, și, desigur, la exemplul nostru desăvârşit, Păzitorul Poruncilor lui Dumnezeu, Domnul Isus. Viața Sa de iubire, har, şi desăvârşire a schimbat cursul istoriei - fără să fie nevoie de vreun guvern pământesc.

Free Bible School

Bible School
Enroll in our Free Online Bible School Today!
Start your first lesson now!


Bible Search



Christian Hymns



Freebie!

Ultimate Resource
Request your free book, Ultimate Resource, today and learn how to study the Bible
Get It Now!


Back To Top